Frica de abandon și frica de intimitate: de ce uneori vrem iubire și ne temem de ea în același timp.
„Mi-e frică să nu plece.”
Uneori frica de abandon nu arată ca o frică evidentă.
Poate arăta ca nevoia constantă de reasigurare.
„Mă mai iubești?”
„Ești supărat?”
„De ce nu mi-ai răspuns?”
Poate însemna să analizezi fiecare mesaj, schimbare de ton sau perioadă de tăcere.
Dar frica de abandon poate avea și o altă față.
Uneori persoana care se teme foarte mult să nu fie părăsită evită tocmai apropierea.
Pentru că dacă nu las pe nimeni suficient de aproape, poate nici nu mă poate răni atât de tare.
Și astfel putem ajunge la un paradox:
Îmi doresc iubire, dar apropierea mă sperie.
Ce este frica de abandon?
Frica de abandon este teama intensă că o persoană importantă va pleca, ne va respinge sau nu va mai fi disponibilă pentru noi.
Poate apărea în diferite grade și din motive foarte diferite.
Nu orice persoană care se teme că va pierde o relație are o „rană de abandon” și nu orice teamă vine din copilărie.
Dar experiențele timpurii pot influența felul în care percepem siguranța relațională.
Cum se poate manifesta în relațiile adulte?
Poate observi că:
- ai nevoie frecvent de confirmări;
- devii foarte anxioasă când partenerul se retrage;
- interpretezi distanța ca respingere;
- accepți lucruri care nu îți fac bine pentru a păstra relația;
- îți este greu să spui „nu”;
- te adaptezi foarte mult;
- rămâi într-o relație chiar dacă nevoile tale nu sunt împlinite.
Uneori ajungem să ne abandonăm pe noi înșine tocmai pentru a evita abandonul celuilalt.
Și aceasta este o întrebare pe care merită să o păstrăm:
Cât din mine pierd ca să nu pierd relația?
Dar frica de intimitate?
La prima vedere pare opusul.
Persoana cu frică de intimitate poate evita vulnerabilitatea, se poate retrage când relația devine serioasă sau poate găsi permanent motive pentru care celălalt „nu este potrivit”.
Dar în spatele distanței poate exista tot o teamă.
Dacă mă apropii și apoi mă rănești?
Dacă mă vezi cu adevărat și nu mă mai vrei?
Dacă depind de tine și pleci?
Uneori protecția devine:
„Plec eu emoțional înainte să poți pleca tu.”
Copilul interior
Când vorbesc despre „copilul interior”, nu mă refer la un copil imaginar care trăiește undeva în noi.
Este o modalitate de a vorbi despre experiențele, emoțiile și reacțiile învățate devreme.
Un copil care a experimentat separări, pierderi sau disponibilitate emoțională imprevizibilă poate deveni foarte atent la semnele de distanță.
Un alt copil poate învăța:
„Nu am nevoie de nimeni.”
Ambele pot fi modalități prin care persoana a încercat să se protejeze.
Asta nu înseamnă că fiecare experiență dificilă devine automat traumă și nici că reacțiile adulte pot fi explicate printr-un singur episod din copilărie.
Dar trecutul poate oferi context.
Ce se activează atunci când cineva se îndepărtează?
Aceasta este una dintre întrebările pe care le putem explora.
Partenerul nu răspunde câteva ore.
Ce se întâmplă în tine?
Poate apare:
„Nu mă mai vrea.”
„Am făcut ceva greșit.”
„O să plece.”
„Nu sunt suficientă.”
Uneori reacția actuală este mai mare decât situația prezentă.
Atunci merită să ne întrebăm:
Reacționez doar la ceea ce se întâmplă acum sau această situație atinge și ceva mai vechi?
Cum poate fi explorată holistic frica de abandon?
În Constelațiile Familiale putem privi relațiile și separările din familie, experiența relației cu părinții și anumite dinamici relaționale.
În ThetaHealing putem explora convingeri asociate cu iubirea, respingerea, siguranța și apropierea.
Aceste abordări pot fi complementare procesului de autocunoaștere. Dacă frica de abandon produce anxietate intensă, suferință semnificativă sau afectează constant relațiile, psihoterapia poate fi de asemenea un sprijin important.
Scopul nu este să nu mai ai niciodată frică.
Este să poți observa frica fără să îi dai automat volanul.
Poate întrebarea cea mai importantă devine:
„Pot rămâne alături de mine chiar și atunci când îmi este frică să nu plece celălalt?”
